”One night stand”
Am uitat niște cuburi de zahăr brun
în sertarul de la noptieră,
o portocală pe șemineu
și multe ore în bucătărie,
măsurând strălucirea cuțitelor
tale
aranjate într-o ordine absurdă.
Perdelele-ți erau murdare
și-ți atârnau peste
mușcatele îngălbetine în pervaz.
nu mai este aici
nimic de făcut,
nimic de întâmplat,
e posibil să-mi fi dezbrăcat
o parte de caracter
pe muchia bideului
– asta e doar o fantezie perversă,
carevasăzică,
tot o bucată
din mătasea pe care am purtat-o aseară
în timp ce
fredonam
simfonii nescrise de vreun muzician obscur.
…cum spuneam,
o fantezie perversă –
Șosetele, clișeic, zac sub pat
și ți-am furat două țigări,
să nu mă plictisesc pe drum.
Să nu citești știrile astăzi!
Or să spună verzi și uscate
despre mătasea mea de aur
și gustul tău pentru colonii.
o să ne otrăvească inimile
cu știrile încântătoare
despre războaie inventate
(o altă fantezie, și mai perversă)
or să-mi otrăvească mintea
cu zîmbetul perfect
calculat
din grosimea stratului
de fond de ten
menit să ne-amintească
în ce lume perfectă trăim.
Lumea asta-n care trăim
e perfectă pentru că are
orizontul neterminat
și două molecule de hidrogen
atașate de un oxigen
rotund și perfectibil.
Aș vrea să pot să spun
că-aseară-a fost de neuitat,
dar o să uit
cum uit orice prezent în care
mă aflu și fiecare
cuvânt,
chiar înainte de a-mi pleca din gând.
și-o seară are-atâtea
silabe
rostite
înfricoșătr și scump
Găsesc că nu mi-a mai rămas
decât tăcere
ca să pot plăti pentru
o noapte
atât de înfricoșător de
scumpă
în rostire.
Nu o să spunem nimănui
și va f doar precum sfârșitul lumii
cu doi – noi – rămași
să strângă toată mizeria care
în sfârșit s-a dovedit și a rămas.
Dar noi – doi – locuim lumea perfectă
unde-ndrăznim
să nu închipuim
sfârșituri apocaliptice pentru că
știm prea bine – nu
se vor întâmpla.
Nu ne vom aminti.
Cum orizontul e mereu neterminat
și mătăsurile tot mai aurii.
Mihaela Rusu
Mihaela Rusu
(crâșma Solo, Amsterdam, luni 2 martie 2015)