Off-stream

Mie îmi place Pina Bausch. A crezut în propriile viziuni bazându-se doar pe forța emoțiilor simple, fără să știe unde va ajunge și a reușit să exprime experiențe fundamentale de viață cu Wuppertal Tanztheater.
O emoție puternică a declanșat inpulsul de care aveam nevoie pentru a scrie aceste rânduri. S-a întâmplat la primul spectacol de teatru-dans pe care l-am văzut la Fălticeni în urmă cu puțin timp. Atunci am auzit pentru prima dată de Pina. Toate trăirile pe care le-am experimentat în acele momente au trecut pentru o vreme într-un fel de arhivă emoțională și s-au reactivat cînd am vrut să le împart cu oricine citește acest editorial. Există o stare în spatele tuturor lucrurilor care ni se întâmplă. Ea dă sensul evenimentelor din viața noastră. Suntem unde suntem datorită ei. Toate deciziile, indiferent cât de neînsemnate ar fi, dau forță acestei stări.
Așa am ajuns să simt teatrul-dans al Pinei Bausch ca pe o muzicaliate a mișcării venită din cele mai intense trăiri, nu din „ partituri”. Nimic tehnic în creațiile ei, doar un transfer permanent de energii. Pina, filmul lui Wim Wenders se încheie chiar cu cuvintele ei, “Dance, dance, otherwise we are lost”. Nu am găsit niciunde altundeva mai multă spaimă, neliniște și energie adunate în aceleași cuvinte. Nu este vorba doar de dans ca act artistic, ci despre un adevăr al ființei, găsirea propriei vibrații interioare, a unui limbaj în afara căruia nu ne putem trăi și exprima emoțiile. E limbajul în care putem recunoaște și traduce decupajele semnificative ale realității. Frica de a ne risipi în forme de manifestare străine de structura noastră ne procură energia necesară pentru articularea acestui limbaj.
Trăind cu frica de a nu putea exista altfel, descoperim libertatea creativă.

Comentarii

Leave a Reply