FIZIOLOGIA DURERII. V Off

 

Fapte eroice, iluzii în care nici măcar nu credem! Iluzii ascunse în buzunar, într-o carte de care nu am îndrăznit să ne amintim acolo, în raft…

Rău-bine. Tind să cred că binele e real. Nu cred că răul, în sine, există; nu cred că este real. Este doar atunci când îi atribuim un suport din lumea reală (sau, doar puțină atenție) că începe să fie real.

Bineînțeles, ca niște oameni decenți, ne vom întreba ”cât de real e orice?” pot să aplic acest principiu oricărui alt lucru. Așa că-mi voi pune, teoretic, această întrebare pentru fiecare dintre ”realitățile” pe care le întâlnesc, și voi intra într-un cerc vicios (poți să și-nebunești în numai 5 secunde dacă iei asta prea-n serios!). Voi presupune, doar de dragul discuției, că tot ceea ce-ți vine bine e bine, deci eral. Nu voi intra în interminabila discuție despre ce e binele, dacă ce ți-e bine e cu adevărat bine, discernământ și alte chestii de-aceeași natură! Dar voi pleca de la premisa că există un bine absolut și un real absolut și…voi lua pur și simplu aceste concepte și voi lucra cu ele. De fapt nu am prea mare treabă pentru că binele există; și-atât! Nimic altceva. Nu e ca și cum ”ce-mi vine rău”…nu ar fi real. Ceea ce se-ntâmplă, se-ntâmplă! Doar deea ce produce o dezordine de orice fel, nu se încadrează prea bine în forma esteticului; așa că, în principiu, ar trebui să se risipească de la sine. Șiasta se și întâmplă. Însă, în cele mai multe cazuri, ne agățăm de această dezordine cu o morbiditate feroce și tragem de ea până o facem a noastră. Iar ea se-agață de această atenție pe care i-o acordăm, acest suport real, din lumea reală – mintea noastră.

Analizing, man, what’s wrong with you?! Are you off?”*

( Solo, miercuri 20 august 2014, 2154)

Acolo răul devine real.el nu poate exista în sine, pentru că nici nu există, nici nu e, dar se poate personifica (acum, depinde de mintea fiecăruia ce monștri se vor naște!). în cuvânt. Într-un gând. În fapte. Uneori, și asta e foarte trist, în persoane. Mmm…nu, în bucăți de persoane! N-aș îndrăzni să fiu atât de fanatică. Și îl vedem, auzim, vorbim, facem; zi de zi. De altfel, singurul mod de-al înfrânge este să i ne supunem.să-l acceptăm acolo, absolut, ca pe orice altceva, fără nicio valență.

Ceea ce-l anulează desăvârșit este prezența. Doar atunci când suntem foarte prezenți, conștienți în ceea ce se întâmplă, nu putem decât să-l supunem. Pentru că acestei abordări nu i se atașează nici un atribut emoțional. Cu atât ami mult că mintea și inima bat ca o aripă – aceeași.

Apoi un crâșmar mult prea tonic trântește o bombă: *”Analizezi, băi! Ce-i cu tine!? Ești off?” nu am înțeles ce-a vrut el să spună cu ”off” dar mi-am imaginat că ar vrea ”nebun” sau „foarte obosit”, poaste ceva mai adânc, știu și eu…dar, oricare din infinitele variante pe care le-ar putea lua acest mic ”off”, în niciunul din cazuri, nu am înțeles de ce asta ar fi un simptom al unei afecțiuni serioase și violente – analiza. Se presupunecă cel ce analizează are o mică problemă! ”Care-i problema lui!?” – te-ntrebi.

La o primă aruncătură de ochi aș fi fost tentat să zic ”păi, da…ce e așa rău în a gândi?!”pe semne că asta e o unealtă foarte bine șlefuită care ne mai e și de folos! Însă, dacă privești cu un ochi mai detașat, mai prezent, vezi că acest ”off” nu e chiar la întâmplare acolo, în text. Să admiți că a gândi e rău și să-l etichetezi cu( oricare dintre posibilele sensuri ale lui) ”off”, mie-mi pare mai mult a fiun joc frumos de-a vorbi vorbi despre goliciunea sufletului.

Ori nebun, ori învins, tot un șchiopătând…să fii golit, opac, expus, fie nebun, fie sleit, îngenuncheat! Ce diferență e între aceste trei cuvinte!? Doar cuvinte.

Prea multă atenție dezordinei s-ar putea să te ducă puțin ”off”.

(Solo, Amsterdam, miercuri 20 august 2014, 22:30)

…va continua

Love’m

Comentarii