Drumeţule,
zadarnic încerci să reuneşti măruntaiele timpului.
Uneori, pentru a găsi luminiţa de la capătul tunelului,
trebuie:
-să faci abstracţie de tot ce-i lumesc
-să-ţi înfingi colţii în cele mai adânci adevăruri
-să le goleşti de sânge
-să ţi-l însuşeşti
– să-l porţi tatuat pe membrana sufletului
şi să-l eliberezi când vei simţi că propria-i sălbăticie va scrie cu foc pe simţămintele tale.
Totuşi,
cel oxigenat te va conduce spre dobândirea
care moare automat cu dorinţa.
Cel sireap te va obliga să-ţi faci
un mănunchi de vene cave superioare şi inferioare
şi să-l legi cu terminaţiile nervoase ale unei flori albastre de câmp.
Va purta denumirea de caduceu.
-să creezi o distopie pesimistă
în care omul să fie dezumanizat în numele idealurilor umanităţii
-să se transforme în slujitori
-să fie produşi în fabrici,
numerotaţi după alfabetul grecesc
Alfa, Beta, Gama, Delta –
intelectuali, tehnicieni, proletariat.
Puştii să fie hipnopedici,
bomboanele să fie înlocuite cu soma.
-Fatală combinaţie, maestre!
Cum poate fi definită această societate?
O stare normală,
o entitate ciobită la colţuri
ce poate fi confundată adesea
cu luminiţa de la capătul tunelului.
Plec într-acolo.
Cătălina Sofron