Drumeţule,

zadarnic încerci să reuneşti măruntaiele timpului.

Uneori, pentru a găsi luminiţa de la capătul tunelului,

trebuie:

-să faci abstracţie de tot ce-i lumesc

-să-ţi înfingi colţii în cele mai adânci adevăruri

-să le goleşti de sânge

-să ţi-l însuşeşti

– să-l porţi tatuat pe membrana sufletului

şi să-l eliberezi când vei simţi că propria-i sălbăticie va scrie cu foc pe simţămintele tale.

Totuşi,

cel oxigenat te va conduce spre dobândirea

care moare automat cu dorinţa.

Cel sireap te va obliga să-ţi faci

un mănunchi de vene cave superioare şi inferioare

şi să-l legi cu terminaţiile nervoase ale unei flori albastre de câmp.

Va purta denumirea de caduceu.

-să creezi o distopie pesimistă

în care omul să fie dezumanizat în numele idealurilor umanităţii

-să se transforme în slujitori

-să fie produşi în fabrici,

numerotaţi după alfabetul grecesc

Alfa, Beta, Gama, Delta –

intelectuali, tehnicieni, proletariat.

Puştii să fie hipnopedici,

bomboanele să fie înlocuite cu soma.

-Fatală combinaţie, maestre!

Cum poate fi definită această societate?

O stare normală,

o entitate ciobită la colţuri

ce poate fi confundată adesea

cu luminiţa de la capătul tunelului.

Plec într-acolo.

Cătălina Sofron