Cu câteva zile înainte de Crăciun mi-a telefonat un amic.

— Constantine, cum stai cu banii? m-a întrebat.

— Rău! Nu te pot împrumuta!

— Nu vreau să mă împrumuţi, ci să-ți vând un pont. S-a înfiinţat o societate care angajează Moşi Crăciuni. Sediul e la fostul Centru de Calcul. Înscrie-te și tu. Talent ai, timp ai. Câştigi un ban. Cinstit.

A doua zi, la prima oră, m-am prezentat la sediul firmei, unde l-am găsit, pe post de patron, pe Petrică, un vechi amic, fost militar de carieră.

— Constantine, iţi cunosc activitatea artistică, te angajez fără probă, dar am o mare rugăminte. Să nu foloseşti citate ale marilor personalităţi, aforisme de-ale tale, epigrame cu tâlc!…

— De ce?

— Mulţi oameni nu citesc, nu ştiu de G.B.Shaw, Pascal, Aristotel, Omar Khayyam și n-aș vrea să te înjure cineva că te-ai dus să le araţi nivelul cultural, ca să nu folosesc alt cuvânt. Dacă aud ceva, te scot din lot. Poţi să începi din seara asta?

— Sigur. Nu-i prea devreme?

— Nu. Sunt care pleacă din oraş, care vor să trimită copii la țară… Diseară, zis, dai examenul, la ora 19. Ne întâlnim cu o ora mai devreme, pentru pregătire. De aici pleci cu săculteţul.

La ora 18 am fost la sediu. Un sfert de ceas mi-a luat îmbrăcarea. Apoi Petrică mi-a dat sacul și adresa.

— Ce am în sac? l-am întrebat.

— O tableta pentru băiatul mai mare și un telefon pentru băiatul mai mic. Și ți-am mai băgat nişte hârtii acolo să pară sacul mai plin. De aici până la adresa faci zece minute. Ca să nu ajung mai repede de ora programată, m-am oprit puţin la cârciuma unui prieten, să mă laud cu noua mea “meserie”. Era multă veselie. Mai cu voie, mai de nevoie, căci afară era cam frig, amicul mi-a turnat pe gat 300 de coniac, să-mi treacă emoţiile!

La ora 19 am sunat la uşa clienţilor, adică la familia Arnăutu. Mi-a deschis șeful familiei, un bărbat solid, fost boxer, cred, cu o mustaţă a la Țiriac. M-a condus intr-un hol mare, unde se aflau și cei doi copii, de vreo zece ani, după care îmi făcu cu ochiul. Gestul său mi-a dat curaj.

— Frunză verde trei scaieți / la comandă, măi băieţi! am ordonat eu.

Stăpâna casei a amuţit. Stăpânului i-a îngheţat un zâmbet, undeva, pe la colțul gurii. Ăia mici au lăsat, cu părere de rău, o melodie rap și au venit în fața mea. Cel mai mic de statura mi-a întins mâna.

— Radu! a zis el.

— Constantin! m-am recomandat și eu.

— Moş Crăciun glumeşte! zise stăpânul casei. Pe Moş Crăciun nu-l poate chema altfel!

— Ce cadouri ne-ai adus? se interesă celalalt băiat, mai mare, adică mai înalt.

— Trandafiri din colț de case / v-am adus daruri frumoase!

— N-am auzit încă vreun Moş Crăciun să vorbească în versuri! Matale tot timpul vorbeşti aşa?

— Frunză verde matostat /câteodat!… (Coniacul iși intrase în drepturi! )

— Copiii au fost cuminţi! zise mustăciosul. Puteţi să le daţi cadourile. Le merită.

— Da? Firicel cu fir de ață / n-aţi tras pe mama, pardon, pe tata de mustaţă?

— Nu! chicotiră aia mici.

— Frunza verde baraboi /aici am daruri pentru voi! am zis bătând cu palma în săculteţ.

— Nu bateţi aşa tare, domnule, ca înăuntru sunt articole electronice! îmi şopti, la ureche, şefa casei.

— Vă mulţumesc! Deci, pentru feciorul mai mare, o tabletă! Și am vrut să-i dau tableta băiatului mai înalt.

— Invers, Moş Crăciun! mă atenţionă şefa casei.

— Petrică aşa mi-a scris pe bilet! ripostai eu.

— Cine e Petrică? se interesă puștiul mai scund.

— Petrică e sfântul Petru, paznicul raiului! Tot el se ocupă și de distribuirea cadourilor pentru copii! zisei.

— Dar de distribuirea cadourilor pentru cei mari, cine se ocupă? Insistă puștiul.

— Termină cu întrebările! îl apostrofă stăpâna casei. Moş Crăciun, mi se adresă ea, treaba e că băiatul mai înalt, în realitate e cel mai mic, iar ăl mai mic are cu doi ani mai mulţi decât cel mai mare!

— Și de ce nu mi-aţi spus de la început, doamnă, ca i-aţi schimbat!?

— Nu i-am schimbat, domnule…Moş Crăciun! Aşa au crescut!..

— Am înţeles! Frunză verde de pripon / ți-am adus un telefon! i-am zis băiatului mai mare, adică celui mai mic. Poftim! Să-l foloseşti sănătos /și-n maşină și pe jos! Iar ţie, i-am zis puștiului mai mic, adică celui mai mare, zurgălău de trotinetă / ți-am adus, vezi, o tabletă! Să o foloseşti sănătos!..

— Și-n maşina și pe jos! completă puștiul râzând. Pot asculta muzică la tableta asta?

— Da. Dar nu rap. Ascultă și tu Pavarotti, Vangelis, Angela Gheorghiu…

— Muzica religioasă nu ne place!

— Copii, gata, mulţumiţi pentru cadouri și lăsaţi-l pe Moş să plece! interveni șeful casei. Are de mers și la alţi copii.

— Mi-am terminat programul! zisei, în ideea că poate dau măcar un păhărel, din sticla cu vin aflată pe masă.

— Moşul glumeşte! zise mustăciosul. Sigur e aşteptat undeva!…

— Aşa este!… Foaie verde matostat / ce-am avut de dat, am dat / și-am plecat!..

Vă întrebaţi, desigur, dacă, a doua zi, n-am fost concediat. Nu! Cei doi puşti mi-au făcut o publicitate atât de frumoasă, printre copii, încât toţi părinţii doreau să le vină Moşul acela care vorbeşte în versuri, și-i tare glumeţ!