Nevoia de a nu ști ce se întâmplă

O experiență aproape traumatizantă prin care trec de mai bine de o lună mi-a procurat starea necesară pentru a scrie acest editorial.

Scurt, simplu spus: am învățat că dramele personale au o viață a lor, „încep să-și răspundă, să comunice într-un fel sau altul”. De fapt, cred că drama începe chiar din momentul în care suntem trăiți de evenimentele din viețile noastre prin încercarea de a ști și de a „înțelege” prea mult din ceea ce ni se întâmplă.

Căutăm poate prin dorința noastră de claritate să ne înarmăm în fața realității și să ne asigurăm doar un confort cognitiv? Recunoaștem această nevoie de a nu ști ce se întâmplă la capătul unui maraton pentru semnificații, coerențe și interpretări sau ne-o asumăm de la bun început?

Mă fascinează imprevizibilul și situațiile din viața mea pe care nu mi le explic. Sunt mult mai apropiate de natura vieții și de firea lucrurilor. Găsesc mai mult sens în fiorii și neliniștea pe care mi le oferă necunoscutul. Mă sperie grija permanentă pentru certitudini. Prețul acestei bucurii ieftine este pierderea esențialului, a complexității și a indecidabilității situațiilor prin care trecem. Încercăm poate să descifrăm ce e fals sau autentic în trăirile noastre? Nu cred că există o risipă mai mare de timp și energie! Nu asta ar trebui să ne preocupe!

Preferimpresia de haos și de disonanță cognitivă decât să fiu organizat și manipulat de ceea ce mi se spune.

Comentarii