Sadoveanu la Fălticeni

 

Intr-una din zilele sfirsitului de august 1891, la cei 11 ani ai sai neimpliniti, Mihail Sadoveanu se aventura in necunoscut, lasaind cu ochii in lacrimi pe mama si pe ceilalti membri ai familiei. Am intrat cu obisnuita mea sfiala. Ma aflam intr-o scoala noua, despre care fusesem incredintat ca e plina de greutati si necazuri- marturiseste in Anii de ucenicie, referindu-se la momentul din toamna anului 1892 cind intra la Gimnaziul “Al. Donici” . Sadoveanu ramine repetent in anul 3 . Repetentia a fost pusa pe seama deselor sale evadari in huceagurile din Opriseni si la iazurile de la Nada Florilor. Pierderea ireparabila a mamei, cea mai scumpa fiinta din existenta sa, I-a produs nu numai acel sentiment de insingurare, de atentiune distrasa si de silinta slaba pentru lectii, ci si un iremediabil conflict interior cu tatal sau, generat de amintiri dureroase si atitudini de neiertat.

Rememorind aceasta perioada, scriitorul Sadoveanu marturiseste ca a avut” in gimnaziul de la Folticeni doi profesori eminenti”. Primul a fost Gheorghe Stino, profesor de franceza, care aplica metodele active, un permanent dialog, cu toate ca “programele analitice oficiale nu prevedeau acest lucru si al doilea, Neculai Apostol, profesorul de romina, care, lasind “la o parte gramatica uscata a programului”, reusise sa-si atraga elevii “spre frumusetile literaturii”.

Urmeaza Liceul National, din Iasi, 1897-1900, iar in toamna anului 1900 se inscrie la Facultatea de Litere din Bucuresti. In preajma sarbatorilor de Craciun insa, paraseste si facultatea, si Bucurestii, reintorcindu-se la Falticeni, la buna si sensibila Ecaterina Bilu, pe care o cunoscuse inca din anii de gimnaziu. In lunile de iarna ale anului 1901, Sadoveanu duce o viata izolata, bucurindu-se doar de misivele unor prieteni din Iasi si Bucuresti si de sprijinul moral al Ecaterinei Bilu, cu care se va casatori, in acelasi an. La Falticeni, vreme de doi-trei ani, Sadoveanu s-a confruntat cu o situatie materiala foarte grea. Au fost ani de grele incercari sufletesti, totusi, talentul sau de prozator este remarcat si devine o certitudine pentru insemnate conduceri de reviste. I se propune sa mearga in capitala, la Semanatorul, indeosebi pentru partea de proza. Evenimentul care insa il va consacra definitiv a fost debutul sau editorial, cu un numar de patru volume(Povestiri, Soimii, Dureri inabusite, Crisma lui mos Precu). In luna aprilie, 1906, insa, spre stupefactia multora, isi impacheteaza tot “calabalicul”, se urca in tren si revine la Falticeni. “Hotarirea de a evada din Bucuresti- marturiseste scriitorul- s-a accentuat ca o spaima… Si mai ales doresc sa ma descatusez. Vreau libertate, vreau sa fiu al meu. Ma fac livadar si pescar”.

Legaturile sale cu Falticenii au dainuit pina la moarte. Aici isi dorise sa ramina pentru totdeauna, construindu-si casa si intemeindu-si o numerosa familie, formindu-se ca scriitor si dind literaturii aproape o treime din intreaga sa opera; aici a revenit dupa ce in toamna anului 1918 luase drumul Iasilor, ori de cite ori, “imprejurimile si pitorescul locurilor, muntii, apele, natura inconjuratoare” si oamenii acestui tinut reverberau incantatia adolescentei si tineretii pentru totdeauna apuse.

Comentarii