Scrisorar -ieșirea din absență

 

Scrisorar este un roman despre drama absenței care în mod paradoxal ne face posibili unul pentru celălalt.Mihail Șișkin nu inventează absolut nimic,personajele există dintotdeauna,un bărbat și o femeie iar sursa inspirației sunt scrisorile refugiaților ruși pe care chiar el le traduce în calitate de translator și relația pe care autorul a avut-o cu soția sa Jenia prin intermediul e-mail-urilor atîta timp cît au fost separați de diferite situații . Dacă Adam şi Eva ar fi fost despărțiţi, şi-ar fi scris şi ei,spunea autorul într-un interviu. Despărțiți de război, Sașa și Volodia iși trăiesc povestea de dragoste prin cuvintele pe care și le scriu într-o gramatică aparte a frumuseții și a existenței.Scrisorile îi apropie pîna întratît încît nu mai este clar unde începe unul și unde începe celălalt iar îndrăgostiții trăiesc în aceeași lume și în aceeași viață, sunt tot timpul cumva alături,nu se întîlnesc și se chinuiesc că nu se pot întîlni nicicum.

Cuvintele sunt asemenea cutiei din copilăria lui Volodia în care ar fi vrut  să pună doar fleacurile importante pentru el și pe care apoi să o îngroape.Mai tîrziu cineva ar fi găsit-o și ar fi aflat despre el doar ceea ce și-a dorit el să se știe.Sașa și Volodia iau cu ei în aceste scrisori doar momentele care îi vor duce în eternitate. Nimic nu există dincolo de cuvintele scrise celuilalt chiar și personajele și-ar anula viețile dacă ar renunța să-și mai scrie.

Cuvintele devin în același timp așteptare,neliniște și confirmare a bucuriilor și a tristetilor celor doi îndrăgostiți. Scrisul e căutarea neîncetată a celuilalt în ritmul atît de alert al trecerii timpului la fel cum zborul este iubire pentru păsările despre care Sașa iși amintește vag din povestirile iubitului ei Volodia.

Amintirile sunt mai actuale și mai personale decît prezentul care pare să li se întîmple altora mai degrabă .Clipa e trăită doar de ceilalți.Preocuparea lui Volodia este să se salveze pentru Sașa de la haosul zilnic al războiului. Dragostea există acolo unde visele lor se întîlnesc,se sărută ,se lipesc unul de altul,se îmbrățișează și îi poartă peste vidurile existenței. Sașa și Volodia se regăsesc … iubitori ce se iubesc incă inainte de a se cunoaște unul pe altul ,de a face cunostință și a sta de vorbă.

Comentarii