Iar trebuie să ajung la muncă. Iar am luat un

32. Mă lăsa la gară ca de obicei, numai bine,

Fac o plimbare de-acolo. Orașul e în forfotă

acum, după prânz. Ca de obicei zâmbesc

tuturor pe străzi, în tramvaie, băieților

cu tatuaje, fetelor cu piercing-uri în nări și

unghii negre. sunt cool, plini de povești. zâmbesc

azi în 32 și lui Dan fără tatuaje și piercinguri și

unghii negre și Dan zâmbește tuturor în 32, care

mă leagă de metropolă și de Centrală în care

se pupă tinerii în fața ușilor glisante pentru că

nimeni nu îi bagă-n seamă se pupă tinerii în fața

ușilor glisante, la intrare, doar ca să le facă să gliseze

deschise-închise-deschize, pe săruturile lor. Dan

mi-a zâmbit în autobuz în timp ce ne legănam

la semafor, așteptând să trecă omuleții grăbiți

peste zebră de la pauza de prânz,-napoi în

birouri, să pună numerele cât mai bine, mai bine

decât le-au pus dimineață… mi-a zâmbit Dan

și m-a sprijinit cu geaca lui, să nu mă prăbușesc peste

doamna cu bebeluș și cu basma curată în fața ușilor

de la autobuz – curate, cu numai zece metri înainte

de capătul de linie. și eu și el vrem să coborâm

primii. El, să prindă vreun tren, eu, doar ca să-mi

cumpăr țigări din mini-super-market-ul de la intrare.

Mai aveam numai două și le-am împărțit cu Dan

pe drum, una lui, una mie, le-am fumat până la ușile

glisante. Dan, Dan…proaspăt pușcaș american, fumam

același Lucky Strike – roșu, ce-ntâmplare frumoasă

și otrăvitoare, ce coincidență… nu ți-a mai păsat

c-ai pierde trenul. Nu mi-a păsat când m-ai lăsat

în fața ușilor glisante sub ochii tuturor camerelor de

supraveghere agățate la colțuri. nu mi-a păsat, mi-am

cumpărat țigări la colțul gării. și m-am plimbat, c-un Lucky

Strike aprins în colțul gurii, printre turiști în Amsterdam.