Iar trebuie să ajung la muncă. Iar am luat un
32. Mă lăsa la gară ca de obicei, numai bine,
Fac o plimbare de-acolo. Orașul e în forfotă
acum, după prânz. Ca de obicei zâmbesc
tuturor pe străzi, în tramvaie, băieților
cu tatuaje, fetelor cu piercing-uri în nări și
unghii negre. sunt cool, plini de povești. zâmbesc
azi în 32 și lui Dan fără tatuaje și piercinguri și
unghii negre și Dan zâmbește tuturor în 32, care
mă leagă de metropolă și de Centrală în care
se pupă tinerii în fața ușilor glisante pentru că
nimeni nu îi bagă-n seamă se pupă tinerii în fața
ușilor glisante, la intrare, doar ca să le facă să gliseze
deschise-închise-deschize, pe săruturile lor. Dan
mi-a zâmbit în autobuz în timp ce ne legănam
la semafor, așteptând să trecă omuleții grăbiți
peste zebră de la pauza de prânz,-napoi în
birouri, să pună numerele cât mai bine, mai bine
decât le-au pus dimineață… mi-a zâmbit Dan
și m-a sprijinit cu geaca lui, să nu mă prăbușesc peste
doamna cu bebeluș și cu basma curată în fața ușilor
de la autobuz – curate, cu numai zece metri înainte
de capătul de linie. și eu și el vrem să coborâm
primii. El, să prindă vreun tren, eu, doar ca să-mi
cumpăr țigări din mini-super-market-ul de la intrare.
Mai aveam numai două și le-am împărțit cu Dan
pe drum, una lui, una mie, le-am fumat până la ușile
glisante. Dan, Dan…proaspăt pușcaș american, fumam
același Lucky Strike – roșu, ce-ntâmplare frumoasă
și otrăvitoare, ce coincidență… nu ți-a mai păsat
c-ai pierde trenul. Nu mi-a păsat când m-ai lăsat
în fața ușilor glisante sub ochii tuturor camerelor de
supraveghere agățate la colțuri. nu mi-a păsat, mi-am
cumpărat țigări la colțul gării. și m-am plimbat, c-un Lucky
Strike aprins în colțul gurii, printre turiști în Amsterdam.