Dați cu pietre în mine

Pauză…

Trece un stol de păsări. Trece un vagon. Trece un miros printre perdelele de la bucătărie. Trece curentul electric printr-o sârmă. Trece o potcoavă pe drum și sunetul ei prin ureche. Trece Eugen Ionesco împreună cu sentimentul cheii franceze. Trece o vreme.

Apoi…

Mihaela. Tragi adânc în piept. Primești o vacanță după care mori. Dar nu de tot. Mihaela. Tragi la rame patruzecișiopt de ore pe furtună. Apoi iei op pauză foarte scurtă. Apoi mori. Dar nu de tot. Mihaela. O tornadă care se înșurubează în genunchiul stâng. Apoi te mai slăbește. Apoi mori dar nu de tot. Apoi se înșurubează și în genunchiul drept și te ia dracu când se urcă la mansardă. Toți suferim cu mansarda. Toți bem vin. Toți murim dar nu de tot pentru că nu mai vrem. Toți ne drogăm cu Mihaela. Pe rând. Gabriel, Costel, Șurubel, toți cei cu numele de Cristian, Alexandru, Gonzales, El Madi. Van Gogh s-a împușcat în cap de ziua Mihaelei. Toți ne-am sinucis. Bineînțeles nu de tot pentru că mai vrem o dată. Fumăm mult, bem un kil de vin. Încărcăm saci Mihaela cât poate duce cârca. Ne ducem, la baie cu ochii împăienjeniți. Tragem un cap în oglindă. Fiecare după numele lui. Cădem pe jos. Mihaela e când tavanul când podeaua.Mergem toți în patru labe. Mihaela e o cizmă care ne dă șuturi în partea din dos și mai vrem. O ploaie torențială ne spală cu Mihaela. Nu riscăm să ne trezim și asta vrem. O lăsăm pe Mihaela să ne intre ca un frig în oase și să ne învârtă busola până când pierdem nordul. Toți trecem pe la institutul de dezorienatre și primim câte o ștampilă de la Mihaela. În frunte. Apoi supuși, ca niște jucării stricate, ajungem pe la casele noastre. Mihaela ne așteaptă în prag. Ne folosește, ne uzează extrem, ne stoarce, ne epuizează și când credem că nu mai putem, mai putem încă pe atât. Dimineața, la serciviciu, Mihaela ne forjează la cote maxime și mai vrem. Semnăm condica cu o mână moartă. Dar nu de tot. Eu nu semnez pentru că eu sunt autorul, eu sunt nebun, eu sunt Mihaela. Bineînțeles asta trebuie să rămână strict secret, pentru că dacă află Mihaela mă ia dracu. Am înnebunit toți. Toți fumăm, toți fredonăm „I can‘t get you out of my head ” și bem sec.

Apoi pauză…

Trece un cuvânt necunoscut purtând o haină sumbră. Trec spații largi. Trec dimensiuni cosmice. Trec toate acestea înmulțite cu o cu p cifră pe care e bine să nu o rostim.

Gaură neagră

– ochi aruncat prin gaura cheii. Dincolo de ochi profesoara de chimie contemplând un lan cu castraveți. Castraveții sfidează ochiul.

Gaură neagră

– portavoce prin care se strigă din afară înăuntru. Înăuntru sunetele sunt castrate și numerotate de la zero la minus infinit.

Gaură neagră

-două batalioane de hormoni introduși într-o țeavă. Unul pe la un capăt, altul pe la celălalt. Apoi țeava se îndoaie până se face cerc.

Gaură neagră

-traiectoria mișcării baghetei lui Celibidache într-o singură notă de Frank Zappa.

Gaură neagră

-sfoara cu care s-a spânzurat însăși gaura neagră.

Gaură neagră

-un pluton de zombi căutându-l pe Haidamac la sensul giratoriu.

Gaură neagră

-duhul lămpii lui Aladin frecând lampa de metaforele lui Cioran.

Gaură neagră

-antirobinet născut la propria lui moarte.

Gaură neagră

-gaură albă în care s-a aruncat moartea.

Gaură neagră

-toate cele scrise mai sus ca păduchii de pe un câine învârtindu-se în jurul cozii cu viteza luminii și care la prima frână e depășit de propriul cur.

Trece o gaură neagră.

Mihaela.

Comentarii