Strada Dogarilor

13714485_1068105753226986_1863973276_n
strada Nuțu Elman, strada Ana Ipătescu, strada Sfântu Ilie, strada Cotești, strada Doctor Tatos… Aceste străzi sunt casa cuibului de cuc. Odată cu ele ridic un hotar între mine și semeni, care ar fi o veritabilă pierdere de sine, dacă n-ar exploda în mine începuturi, singularități îmbibate de viață, spectre ale lui „a fi” înghesuite în clipa de acum. Acest hotar este hotărârea de a fi cu voi fără să fiu. A fi cu voi înseamnă a vă povesti povestea. Etica acestui stil de viață nu cuprinde nimic de domeniul evidenței. Simple trăiri orientate către nimic precis. În înlănțuirea lumii evidenței peste tot sunt pauze. Mai sigur amprente ale acestor pauze. Urmează gara. O locomotivă de epocă, un tren, valize, batiste fluturate. Căi ferate nesfârșite. O locomotivă a tuturor căilor ferate, a tuturor despărțirilor. Hotărârea mea este o locomotivă cu aburi. Un abur. TransTerra cu plecări din toate stațiile. Nici o sosire. Doar un șuierat în artere. Nu există familie lexicală pentru cuvântul care mă destramă. Iar această destrămare este hotărârea mea, pata stacojie de pe fața ștearsă a lumii. Această hotărâre este o cotrobrăire prin minte, o alienare, o castană care n-a vrut să cadă la chemarea gravitației. Hotărârea mea este ruptura dintre ustensilele tuturor timpurilor și radicalitatea boașelor mele ca două ciocane pătrate precum nopțile din poeziile lui Florin Iaru. Mă văd mergând și hotărârea îmi devine tendon. Mă afund în această hotărâre și îmi devine cădere. Țin aproape de voi ca reper în care să-mi înfig stâlpii orbirii mele. Sunt orb la realitate. Hotărârea mea este realitatea aruncându-se-n cârje la maratonul umbrelor. – umbra mecanismului unui ceasornic pe al cărui cadran timpul doarme și clipa bubuie – atât de firavele umbre ale rapidei noastre treceri pe ecranul lumii. – umbra unei umbrele atârnând de spătarul unui scaun schițând pe pavaj portretul refoarmatorului de cafenea. Toată această mixtură este traversată de o limpezime care descompune ritmul dement al mulțimii umanizându-l. Vitrina copilăriei mele. O praștie cu scoabe, un set de nasturi, un buzunar cu nuci. Îmi împăturesc lista trecerilor prin vămi și mă arunc pe aripile unui avion de hârtie de pe ruinele filaturii de in și cânepă. L-am întrebat pe Ștutz-recuperatorul- de- chiștoace care poate fio finalul acestei tulburătoare tendințe și mi-a spus că într-o interpretare holistică morcovii sunt buni în tehnologie, în liteatură și la iepuri.
Călin Dănilă

Comentarii