(din volumul AICI NU MAI LOCUIEȘTE NIMENI, 2010)

întotdeauna repetam oamenii
sunt cele mai împuţite tomberoane femeile
violate merită să fie
violate străpunse zice o babă şi scuipă seminţele o alta
se plânge de operaţiile ei pe cord care
încă a rămas deschis de zeci de ani şi

doare aerul care zboară

pe cer văd nori/ de nori
agăţate baloane roşii în formă
de inimă
ştiu
tu mă aştepţi afară din mizeria asta dar
şinele tăioase de tren nu duc undeva ele duc

nicăieri cum aş putea să te găsesc acolo

unde tu te legeni pe semilună
ca-n hamac
ce-a fost în mintea mea când am vrut să te
ating ce gest mecanic ascuţit
urcând pe o scară din
cuţite tandre

ca pe traverse prăfuite

fiecare tren motivul unei
depresii de zile întregi poate unde
se termină s/şinele tu aştepţi