Umor Cu Atitudine

Dialog cu desenatorul Doru Axinte

Trebuie să domine ideea, poanta, mesajul, puterea simbolului şi de aceea este necesar să te opreşti la timp.

 

Cât de sensibil este publicul din România la acest gen de umor? Dar cel din afara țării?
  Dacă vă referiţi la grafica satirică, umorul grafic sau caricatura, vă pot confirma faptul că publicul nostru este foarte receptiv. Şi asta pleacă din natura noastră interioară, căci este de notorietate spiritul românului de a face haz de necaz, de a-şi tămădui sufletul prin umor în faţa greutăţilor. Publicul de azi doreşte să se regăsească în creaţiile de gen, să descopere proprii interpretări atunci când se află în faţa unei asemenea lucrări , să mediteze chiar, la condiţia sa particulară ca individ .
Din păcate însă, asistăm la dominaţia prin toate formele de exprimare a pseudo-umorului, a băşcăliei, a vulgarului şi sexualităţii afişate, crezând că toate acestea pot înveseli ori descreţi frunţi . De aceea, publicul a devenit  selectiv, exigent şi  foarte atent la calitate. Este foarte curios, dar tot mai multe persoane  îşi regăsesc echilibrul în umor. La petreceri, la evenimente fericite în familie ori în alte momente speciale, se apelează  uneori şi la serviciile unui caricaturist profesionist, care devine  la fel de popular ca şi fotograful. În vacanţele noastre prin staţiuni,observăm  cum  publicul se adună în jurul portretistului de ocazie, când răsfoim presa suntem atraşi mai întâi de caricatura zilei, dacă dorim un cadou pentru şeful, neapărat trebuie să fie o cană având chipul său desenat haios, zilnic dăm ,,share” la desene cu umor, iar exemplele pot continua .
În afara ţării , exigenţele sunt la fel de mari din partea publicului, care, spre deosebire de noi, are acces la mult mai multe evenimente organizate . Sunt situaţii în care diverse comunităţi îşi creează propriile expoziţii de caricatură, cu ocazia festivalurilor locale cu tradiţie. Diversitatea presei on-line şi a celei scrise, permite deasemenea şi dezvoltarea umorului de presă, fie politic, sportiv, de divertisment, etc .
Credeți că s-ar putea realiza o cronică vizuală a istoriei recente pe baza desenelor dumneavoastră satirice?
  Cred că după o selecţie riguroasă, anumite lucrări ar putea oglindi  şi satiriza moravurile zilei . Însă, tematicile abordate de mine au fost mult influenţate de subiectele impuse la saloanele şi competiţiile internaţionale la care particip cu regularitate. Nefiind caricaturist de presă, nu am acordat atenţie prioritară unor evenimente pe care le trăim zilnic, sper cu umor .
Cât de importantă este culoarea în transmiterea mesajelor grafice?
  O lucrare de grafică satirică reprezintă, în primul rand, un mesaj de respect pentru public, dar şi o formă de autorespect ca şi artist. Importanţa culorii în desenul satiric este esenţială, căci ai ocazia să-ţi  transformi  creaţia într-o ilustrată şi atât. Trebuie să domine idea, poanta, mesajul, puterea simbolului şi de aceea este necesar să te opreşti la timp. Dacă ai reuşit din câteva linii şi o pată de culoare să obţii un zâmbet de la privitori, ai realizat totul. Nu este importantă culoarea, ci aplicarea ei cu măsură.
Ce instrumente și tehnici de lucru folosiți?
  Sunt adeptul  instrumentelor clasice, ceea ce conferă originalitate şi prospeţime. Folosesc tocul cu peniţă, tuşul negru şi culorile de apă (acuarele, guaşe,  acuarela lichidă, creioane acuarelabile, etc.). Nu-mi lipseşte hârtia de calitate şi nici întregul instrumentar auxiliar.

Există o etică a acestui tip de limbaj? Până unde se poate merge cu satira?
Evident că normele etice sunt necesare, mai ales atunci când radiografiezi societatea, politicienii, moravurile. Limita  dintre satira aluzivă şi vulgaritate, lipsă de toleranţă ori grosolănie, este foarte fragilă. Cu satira poţi merge până la a nu leza sentimente, trăiri puternice ori valori sacre. Nu consider satiră ironizarea indivizilor neajutoraţi, înjosirea femeilor, infirmităţile fizice, desenele blasfemice, indiferent de intenţia autorului. Am participat cu lucrări (şi am fost chiar premiat) la unele saloane internaţionale cu tematică erotică. Limbajul grafic şi etica despre care mă întrebaţi, au funcţionat  ireproşabil la sutele de caricaturişti prezenţi în competiţie cu sute de desene  şi care au condus subiectul până la ,,linia roşie”.
Multe din mesajele grafice înclină mai mult spre reflecție decât spre zâmbet. Ce înseamnă umorul pentru dumneavoastră?
  Majoritatea lucrărilor mele se bazează pe mesaje grafice, aşa cum  bine le denumiţi. Situaţiile transpuse în desenele satirice îşi au originea în cotidian , iar eu le privesc prin lentile întoarse, cu inspiraţie şi nu în ultimul rand, cu umor. Aşa cred eu că pot lăsa privitorii să înţeleagă ceea ce li se pare, fără a le explica nimic.  Pentru mine, umorul  are sensul pe care Sigmund Freud  a încercat să-l definească, atribuindu-i ,,funcția de purificare sau de katharsis, o terapie psiho-somatică eficientă”.
Dacă ar trebui să transmiteți un mesaj grafic despre o problemă foarte actuală din societatea românească în sălile de clasă sau în spațiile de educație non-formală ce ați alege ca temă de lucru?
 Cred că o temă ecologică s-ar potrivi cel mai mult. Ar fi multe de explicat în susţinerea răspunsului meu dar, la fel de actuale ar putea fi şi subiecte ca: mitocănia, parvenitismul, lichelismul. Dar nu aş dori să le acord chiar importanţa unor teme de lucru.
Poate fi desenul satiric una din formele de artă vizuală receptivă la schimbările din lumea în care trăim?
 Vechii latini  aveau dictonul ,,Ridendo castigat mores”, aşadar, peste milenii, ,,râzând putem îndrepta  moravurile” chiar şi azi. Este o formă de sancţionare a derapajelor de orice fel, drept mărturie stând  cazurile din lumea întreagă, de caricaturişti încarceraţi, condamnaţi pentru exprimare liberă, ori chiar asasinaţi pentru vina de a-i lua în vârful peniţei pe despoţii zilei. Foarte multe expoziţii şi saloane internaţionale promovează teme de mare actualitate precum schimbările climatice, poluarea mediului, consumul, noua ordine, corupţia, etc.
Desenul satiric se încolonează astfel în plutonul artelor vizuale, asumându-şi prin promotorii săi, un rol combativ, continuând astfel tradiţia dobândită în toate etapele istorice.
Comentarii

Leave a Reply