ce mult mă privești tu
cum stai tu liniștit parcă m-ai
înveli ca într-o haină rară cu
prezența ta tu mă privești
mult te gândești deodată la nimic parcă
nimicul ar putea avea o formă ai
putea pune degetul acolo să simți că
e nimic apoi
te gândești la ea cum stătea
ea picior peste picior cu pantofii ei galbeni
mai luminoși ca ploaia pe banca verde în
parcul verde privea în jos privea ploaia
sau caldarâmul sau poate numai adulmeca
aburii asfaltului încins sub ploaie și iarăși
te gândești la nimic parcă
și nimicul ar putea fi o amintire
(Amsterdam, 1octombrie 2016)
Comentarii