primăvara pielea întinsă de pe coloana vertebrală îţi crește flori cu miros de sânge

le mângâi le zgârii te doare geamănul meu

în serile mistice înecate în ploi îţi simt lipsa coloanei vertebrale din mine nu mă pot ridica deasupra aerului

te-ai închis departe îţi razi sprâncenele rămâi inexpresiv îţi crestezi răni dar nu

pe-acolo iese durerea din tine nu scapi de gol astfel

știu ce e în tine eu sunt în tine m-am născut din tine tu din mine noi din același

pântece de copac doi copii de lemn

dacă ne gândim zilnic la mortalitatea noastră cum vrea biblia să înveţe asta ne face nemuritori deci putem încerca orice forţăm limita până la refuz putem sta treji săptămâni

în șir putem pluti în râuri până aerul dinăuntru ne aduce la suprafaţă lama cuţitului separă

coloana din trupul meu de cea din trupul tău așa vei reuși să te întorci și să-mi coși spatele

moale de pluș mâncat de molii din care iese melană albă

arăt ca păpușa cumpărată din anticariat fără mână fără scalp mă scot din

când în când din sertarul cu comori mă șterg de praf îmi pun mătănii la gât mă parfumez

îmi lipesc un plasture pe cicatricea de pe capul chel și mă închid la loc eu păpușa pe care o rujezi înainte să o îngropi

privește-mă dragule pune-mi oasele la loc

în formă de om