Contra Senso Poem

Un om mergea pe stradă…

„Ehehei!”, își zicea el,

„Ehehei!”.

Dar nimeni nu-l băga

În seamă. De băgat îl băgară mulți,

În multe alea…

Dar în seamă, ba.

Și căzu noaptea

Peste omul nostru.

Și-i rupse șira spinării.

Mirat peste măsură, Ne-nțelegând defel ce se petrece,

S-a scărpinat cu degetul mic

De la mâna stângă

În urechea dreaptă,

În timp ce degetul mare

De la piciorul drept

Adăsta în nara stângă.

Așa… de simetrie…

A strănutat o dată tare

Și a doua oară moale

Și și-a spus:

„Ehei!”

Au venit apoi c-o targă

Și l-au ridicat.

În timpul transportului  L-au zdruncinat atât de zdravăn

Încât omului nostru

I-a sărit un dinte.

Și un ochi.   Dar nimeni n-a observat nimic

Și totul părea normal,

Ca dintotdeauna

Și de pe oriunde.

Pe urmă

L-a furat somnul.

Norocul lui,

Că cine știe

Unde-l mai duceau și ăia.

Când s-a trezit

Era noapte.

„Ptiu!”

Și-a spus omul nostru,

Și-a înghițit un gât de aer

În speranța

Că-i va face bine.

Dar s-a înecat strașnic

Încât era cât pe-aci

Să nu mai poată vorbi.

Din fericire,

Până la urmă a reușit,

Și a spus:

„Ehei!

Ehehei!”

Ei dar cum în jurul lui

Întunericul era negru

Și gros,

Și dens,

Chiar păstos, Omul și-a băgat un deget în gură.

Apoi, l-a înghițit.  Și pe urmă și-a mai băgat unul.

Pe ăsta,

Însă,

L-a scuipat cu scârbă.

A sărit cât colo

Și s-a uitat chiorâș,

Mai întâi în dreapta,

Pe urmă în pantofi.

Dar nimeni…

Nu văzu pe nimeni.

Era singur,

Așa că

Nimeni nu-l putea opri

Să-și mai spună o dată:

„Ehei!”

Apoi gândi așa:

Dacă merge

Nu-i ca și cum ar sta,

Dar tot e mai bine,

Nu-i așa?

Nu i-a trebuit mult timp

Să înțeleagă

Că-i mai înțelept

Așa

Decât altfel.

Și liniștit acum,

Și-a întors

Un buzunar pe dos.

Dar nu s-a întâmplat nimic.

Nici atunci,

Nici după aia,

Și nici înainte.

„Ehei!”

Și-a spus, de aceea,

Omul nostru.

„Ehehei”

1981

George Mahalu

Comentarii

Leave a Reply