Fragment dintr-o discuție cu domnul director Emil Ursu

Pe domnul director îl veți găsi în biroul lui din mansardă, ni s-a spus chiar de la intarea în Muzeul de istorie al Bucovinei. Am fi putut lua liftul, așa cum ni s-a recomandat, dar am preferat să urcăm cele câteva trepte care ne-au condus spre fostul pod al muzeului transformat de curând în spațiu expozițional la inițiativa domnului Emil Ursu.  Odată ajunși aici, aproape am uitat că ne aflăm într-un muzeu dedicat unor evenimente din trecut. Niciodată istoria nu mi s-a părut mai actuală. Discursul acestui spațiu părea mai degrabă unul al viitorului decât al trecutului. Cele câteva minute de așteptare petrecute alături de Călin într-o cameră alăturată biroului, au fost îndeajuns pentru a-mi pune în ordine câteva întrebări la care lucrasem acasă.       Știam că de numele lui Emil Ursu sunt legate realizări ca Festivalul de Artă medievală „Ștefan cel mare”, revitalizarea Muzeului Satului Bucovinean, reamenajarea Muzeului de istorie al Bucovinei și restaurarea Cetății de Scaun.  Suntem invitați în birou și fără a pune vreo întrebare lăsăm discuția să curgă. Povestea Festivalului de Artă medievală „Ștefan cel Mare” a început în anul 2006, ne spune domnul Ursu, când am constatat că un astfel de eveniment este necesar pentru orașul Suceava. Festivalul a fost într-o continuă creștere de atunci, încât în tot acest timp a ajuns cel mai important eveniment de acest gen din România, lucru pe care îl știam de la participanții din anii trecuți. Festivalul este unic  în SE Europei pentru cea mai lungă paradă a făcliilor și cea mai lungă paradă a domnițelor și a cavalerilor.        De fapt cred că nevoia găsirii unei identități culturale distincte a orașului Suceava a activat resorturile interne ale acestui fenomen. La fel ca și oamenii, nici orașele nu există fără o identitate. Identitatea culturală în diversele ei forme este poate singura care dă sens și profunzime vieților oamenilor. Sunt convins că participanții la acest festival sunt ambasadori culturali ai orașului. Duc cu ei în locurile din care vin, o imagine a unui oraș viu care trăiește și prin celebrarea trecutului.       Vorbind despre identitatea culturală a locului, discuția ne poartă și spre Muzeul Satului Bucovinean.Tradiția alături de istorie este și ea parte a acestei identități. Muzeul propune  un concept al locuirii în și prin tradiție,  într-un context în care mulți dintre vizitatorii care ajung aici se consideră cetățeni globali. Probabil că marele merit al muzeului este acela că reușește să facă tradiția contemporană cu nevoile noilor generații de vizitatori care nu mai pretind a fi locuitori ai unui singur spațiu sau loc. Doar în felul acesta muzeul își poate depăși limitele fizice, devenind o parte din memoria noastră. Numărul vizitatorilor acestui muzeu a ajuns la aproximativ cincizeci de mii în fiecare an de când a intrat pe mâinile domnului Emil Ursu.        Îi atrag elementele noi adăugate anual de directorul muzeului. Vara este anotimpul cel mai bun pentru muzeu pentru că vremea permite reconstituirea riturilor de trecere din timpul vieții unui om, botezul, nunta și moartea, toate adaptate tradiției satului bucovinean. În timpul anului, aici se țin târguri ale meșterilor populari din toată țara, iar calitatea obiectelor de artă populară nu mai dau nicio  șansă kitch-ului sau prostului gust, care în anii trecuți reușeau să-și mai facă loc în spațiul din fața muzeului. Marele câștig al Muzeului Bucovinei este transformarea podului în spațiu expozițional. Muzeul pare că își trăiește o a doua tinerețe prin restaurarea fațadei și prin schimbările radicale care au fost făcute în interior. E o adevărată instituție de cultură pregătită să dea un exemplu de bună practică și celorlalte muzee din județ. Toate aceste inițiative fac posibilă normalitatea. O normalitate în care cultura să fie prima și cea mai importantă formă de dialog între generații, dar și o formă de conviețuire a noastră în spațiul urban. O modalitate de recuperare a orașului pentru cetățeni.

Comentarii

Leave a Reply