Mesaj

Dacă o problemă te apasă atât de tare încât ai fi în stare să ieși în stradă și să strigi pentru ea, apucă-te de scris. Nu mai știu exact unde am auzit această frază sau cine a spus-o, dar o am în minte de fiecare dată când încerc să scriu un text. Nu curajul, ci o nevoie acută mă îndeamnă să strig prin scris că mă înspăimântă „aglomerările rele de ființe necunoscute-ntre ele” creatoare de singurătăți pustietoare. Din ce în ce mai mult în ultima vreme, am trăit sentimente de înstrăinare și de însingurare în spațiile publice. Pur și simplu nu mă regăsesc în emanațiile, conținutul și în geometria lor. Le lipsește ceva sau îmi lipsește ceva.       Nu vreau să mă adâncesc în analize sociologice sau psihologice. Observ doar că starea acestor spații publice la un moment dat este barometrul societății. Doar aici converg și se amplifică nemulțumirile, implinirile și frustările unei societăți. Nu caut confortul în raportul cu ele, ci răspunsurile creative ale celor care le locuiesc, la provocările de orice natură ar fi ele. Calitatea relației noastre cu fenomenul social se reflectă direct în maniera în care reușim să ne proiectăm și să ne exprimăm grjile, nemulțumirile și împlinirile personale sau colective în spațiile publice.        Când aceste proiecții iau forma unor mesaje cu valențe artistice sau bazate pe argumente, putem spune că am făcut un mare pas în față. Dacă dorința de a ne exprima sfârșește în certuri, bârfe, ofense sau jigniri nu putem avea pretenția unei schimări în bine. Cultura dialogului bazată pe înțelegere și încredere ar avea forța de a transforma spațiile publice din locuri de respingere în locuri de  întâlnire. Sentimentul de absență ar fi înlocuit cu cel de prezență. Egoul străzii ar rezona cu nevoile de comunitate și de spirit ale fiecăruia dintre noi. Responsabilizarea spațiului public, aceasta cred că este soluția pentru toate problemele consumate aici.        Îmi doresc un spațiu public care să fie mai mult decât un simplu interval între locuință, serviciu și supermarket sau decât o sursă a frustărilor. Îmi doresc ca el să fie un spațiu al regenerării noastre ca ființe sociale.

Comentarii

Leave a Reply