O ultimă dovadă a culorii verde

singurul fel de a te face aproape
era sfâșiatul hainelor era
adică să ți le sfâșii singur să ți le sfâșii
singurul fel de-a ajunge la mugurele
sufletului învelit
în coji de carne neatinsă și sânge ușurat era
plânsul tău nesfârșit pe care nu apucam să-l
adun
în muchiile hainelor
fâșii fâșii fâșii
dintr-o altă categorie semantică
cu o familie lexicală diferită
de cea a durerii mai negândită ca
apropierea ca cea mai neașteptată
galbenă revenire a iernii când eu
deja sunt în emisfera din Sud singurul
fel de a te face aproape și-apoi
între pielea ta și carnea ta îți spun se poate construi un oraș întreg între fructul cărnii și șarpele
sângelui pot să aprind torțele ca pe niște obiecte întâmplătoare într-o gară ruginită fără trenuri
cu tunuri împlântate-nspre lună între sarcolemă și os e numai un spațiu gol nemăsurabil de
alb în care aș putea pune orice aș putea arunca plute de fum pe luciul neterminat nedesenat
al felului tău de-a-ți construi corpul din nimic în umbra sufletului îți spun alcătuit din lucruri
bizare cum ar fi că în Africa de Sud până mai deunăzi un copil între un alb și-un negru ar fi fost
ilegal ilegal cum e o pală de vânt trecând pe stradă cum trece o trăsură victoriană
o v
reme am gândit în felul acesta la trupul
tău și la alcătuirea lui ca umbra unei lămpi galbene îți spun ar fi ca lumina în primul oraș
construit pe Marte cu Pământul ciobit apunându-ne mereu la răsărit la apus în Sud cui îi mai
pasă îți spun ar fi
vocea de viking răsunând
din Valhala chiar din inima ei
în tunete peste câmpuri pline
de soare și de sabie cu sângele-nghețat în rădăcini
care străbate din pământ uscat în
flori fragede ca o ultimă dovadă a
culorii verde
îți spun tu
mă pr
ivești la fel nimic nu te mișcă parcă ai fi alcătuit din nimic
Comentarii

Leave a Reply