Arhitecturi sonore

Încă mai tresar la mail-uri atunci când le recunosc în cafenele, la școală și pe stradă. Am scris acest mesaj în urmă cu puțin timp unei persoane care mi-a marcat viața. Nu despre conținutul acestui mesaj vreau să scriu aici ci despre peisajele sonore care ne înconjoară și despre proprietatea lor de a ne invada intimitatea și de a ne face să vibrăm in ritmurile impuse de societatea de consum. Asemanărea până la confuzie a tonurilor telefoanelor mobile care anunță simple schimburi de mesaje mă duce cu gândul la faptul că discuțiile consumate în această manieră ar putea fi și ele asemănătoare. Simplificarea, uniformizarea și depersonalizarea sonoră a spațiului social. Aceste sunete nu transmit nimic, nu au nici măcar muzicalitate ele doar anunță aceleași lucruri pe frecvența unui automatism. Sunt un intro pentru același tip de comportament. Intimitatea cu propriile noastre decizii și gânduri în relația cu ceilalți și cu diverse paliere ale spațiului social este bruiată de acest fundal sonor. Există câte o amprentă sonoră artificială clar definită pentru pentru străzi, piețe, spații comerciale. Am deseori sentimentul că orașul în care trăiesc este fragmenetat în astfel de registre sonore iar stările angoasante prin care trec uneori nu sunt nimic altceva decât refrenele construite în mintea mea odată cu traversarea acestor registre la capătul cărora ajung dezacordat. Regăsirea sau reconfigurarea propriei arhitecturi sonore este sinonimă cu deconectarea de la ritmurile cotidiene. Nu putem pune în acord cele două spectre sonore, întotdeauna unul îl va exclude pe celălalt. Există muzicalitate în gesturi, în priviri, în cuvinte. Spre acest gen de muzicalitate ar trebui să tindem.

Comentarii

Leave a Reply