Memoria apei

Deși suntem încă în Cireșar, luna lui Cuptor arde de nerăbdare să-i ia locul. Îi simt răsuflarea incandescentă la tot pasul, mai ales atunci când umbra tuturor lucrurilor se restrânge la ora amiezii. Caldarâmul de granit de pe Strada Mare este un imens fluviu de cositor topit, iar dalele pătrate ale trotuarelor încep deja să ardă. Un șotron trasat cu o cretă sfărâmată stă lungit în soare, așteptând plescăitul tălpilor moi ale fetiţei de după gardul îmbrăţișat de tufele imense de trandafiri . Îmi este sete în orașul fierbinte, iar gândul mă duce la apa lui cristalină și rece, care-i trece prin venele subpământene din oţel. Aș putea alege cișmelele ţâșnitoare care stau într-un picior și scaldă vrăbiile înfoiate, ori răcoresc cu jeturi înalte și subţiri chipuri uscate ce se perindă pe sub zidurile roșii ale pieţei agroalimentare. Aceeași apă rece, aruncată în jet până la cer, o poţi găsi pe marginea bazinului ștrandului de la ,,Dumbrava Minunată”, imediat după ce ai trecut de casa de bilete. Alte surate ale cișmelelor se regăsesc în curţile gălăgioase ale școlilor și liceelor. Acolo, se află câte un jgheab din piatră prin care trece o ţeavă găurită, ca un imens flaut fermecat, mereu rece. Semnalul ce te oprește din băut apa vitală, este larma clopotului din bronz ce te cheamă în clasă, ori bombănitul răgușit al profesorului de serviciu. O altă variantă ar fi pompele de apă din fontă masivă, cu mânerul lor lucios pe care apeși optimist în gol. Jetul acestor pompe îţi pot răcori perfect picioarele umblate în sus și în jos, de la magazinul ,,Gostat „ până către locul magic, unde tocmai a cotit un vagon colorat al iarmarocului. O altă pompă este plantată pe Ana Ipătescu, în spatele pieţei , pe trotuarul vecin frizeriei distinsului și pitorescului domn Weisman, care ne-a marcat iremediabil amintirile despre podoaba noastră capilară. Apa răcoroasă o poţi sorbi direct din căușul palmei, din paharul telescopic format din multe inele , ori din cupa plămădită pe loc, din fila caietului de matematică ornată cu ecuaţii și radicali înţepători.. Ar mai fi și varianta apei de fântână. Știu eu una : cu acoperișul din șindrilă și stâlpi frumos ciopliţi cu simboluri magice. La ea se opresc spre ora amiezii, cei care se perindă în Dumbravă. Ritualul coborârii și umplerii găleţii zincate îţi sporește setea și mai mult .Îţi vezi chipul în acest abis fără fund, cum sorbi nesătul din cana cu gust de piatră, la umbra duzilor cu fructe din cerneală dulce acrișoară . Setea unei zile de vară nu poate fi stinsă ușor, căci ai de ales. Iar eu am ales apa din adâncurile de sub trotuare și pavaje, de sub șotroane și alei de parc, de sub tălpi de sandale descheiate, de sub târgul topit în căldura copilăriei noastre postglaciare.

Comentarii

Leave a Reply