Evoluție


6 ani
Difuzorul montat undeva în colțul de sus al camerei, la ora cinci dimineața începe să cârâie. Urmează imnul național, apoi știrile, gimnastica de înviorare, muzică… Și așa mai departe. Tot tacâmul. La ora unsprezece în noapte se opreşte, pentru ca a doua zi s-o ia de la capăt la fel de energic. Tehnologie de ultimă oră.
În timpul zilei ies în curtea din fața barăcii, printre plante și aromele lor. Am locul meu special, sub un leuștean enorm. Cel puțin acum, la șase ani, îmi pare enorm. Mă culcușesc sub el încât nimeni nu mă mai vede, în timp ce eu îi pot vedea pe toți. Pot sta acolo toată ziua, fără întrerupere și fără plictiseală.

16 ani
Părinţii şi-au luat maşină. O Dacia 1300. Albastră. Ultimul răcnet. Îmi place să mă plimb cu ea. La plecare mă înstalez iute pe locul de lângă şofer, neluând seama la privirile dezaprobatoare ale celorlalţi. Mă uimeşte unde a putut ajunge tehnologia. Stai pe un scaun şi alergi mai iute decât cel mai rapid animal de pe planetă. Cred că doar zborul ar mai putea depăşi starea de beatitudine ce mă cuprinde la rularea cu peste optzeci de kilometri pe oră. Îmi place în maşină. Deseori prefer să stau în ea, în parcare, decât să mă alătur prietenilor.

26 ani
Privesc ecranul televizorului mirându-mă de inteligenţa celor care au putut gândi fiecare piesă, fenomen, material, conexiune, componentă. Nu mă impresionează cei care l-au construit după schemă, ci cei care au conceput schema. Ei sunt adevăratele genii, după părerea mea. De câte ori comut de pe recepţie TV pe jocul de pelotă, mă gândesc câtă cunoaştere a fost necesar a se acumula în mintea electronistului care a gândit fiecare detaliu: mişcarea paletei sub controlul potenţiometrelor, plimbarea mingiei de forma unui pătrăţel strălucitor între paletă şi perete, afişarea scorului. Electronică de vârf. Gust cu nesaţ aerul modernităţii. Petrec din ce în ce mai mult timp în faţa ecranului alb-negru.

36 ani
Manevrez mouse-ul cu îndemânare. Nu degeaba petrec cel puţin şase ore pe zi cu ochii în monitor şi degetele pe tastatură. A naviga – navigare. Frumos verb, atunci când e vorba de Internet. Te rupi de lumea reală, de probleme, îndatoriri, restricţii, şi te laşi dus pe valurile fanteziei, a realităţii virtuale, a mirajului creat de imagine combinată cu sunet, de culoare combinată cu ton. Calculatorul. Vârf tehnologic. Câtă inteligenţă concentrată într-un sistem tehnic. Cât geniu.

46 ani
Stau pe fotoliu, în camera mea, navigând printre locaţii pe ecranul TV-Smart-ului. Din când în când comut pe funcţia 3D şi imaginile par să sară din ecran. Când au trecut deja patru ore? Este timpul să-mi aduc soţia de la serviciu. Las televizorul pornit, ies în parcare şi urc în maşină. Asistentul de parcare mă îndrumă la ieşirea în drum. Apoi, în mod automat, porneşte radioul pe un post de ştiri. Iarăşi sunt dispute între preşedinte şi guvern. Am instalat sistem de cuplare la Internet, aşa că cer – prin comandă vocală – imagini. Clipuri video se derulează rapid pe ecranul Media-Boxului. Şoseaua e acoperită de polei dar sistemele de asistare operează eficient.
Gândul mă poartă la necesarul de inteligenţă implicat în crearea unor astfel de minuni. Sunt mândru că trăiesc în acest timp.
Întors acasă parchez şi merg direct la fotoliul meu. Comand vocal o conexiune telefonică cu o firmă de catering şi configurez prânzul. Doar nu o să ne ridicăm din fotolii pentru a încropi ceva de mâncare. Suntem oameni moderni.

56 ani
Nu am mai părăsit consola VRML (Virtual Reality Modelling Language) de vreo trei săptămâni. Evident, cu excepţia momentelor când merg la toaletă. Cumpărăturile le fac online, la fel şi plăţile lunare, toate prin minunea asta de sistem. Pe imprimanta 3D îmi configurez tot ce am nevoie, de la componente electronice, plăci de cablaj, mufe, conectori, știfturi de toate felurile și până la structurile fractale asupra cărora se îndreaptă interesul ultimelor mele cercetări. Câtă inteligenţă implicată în toată această tehnologie. Câtă muncă de cercetare, cât efort de cunoaştere.

66 ani
Astăzi am ieşit din nou în parc, pe banca de sub castani. Pe un afişor electronic fixat în mijlocul unui rondou de flori licăre mesajul: Arie acoperită wireless. O dronă udă straturile cu flori în timp ce o întreagă duzină monitorizează traficul din intersecția de alături. Eu, însă, am renunţat definitiv la tehnologie. Am 66 de ani dar mă simt de 96. Sunt singur în parc, dar asta nu mă deranjează. Sigur, ar fi bine să pot inter-relaţiona cu o altă fiinţă inteligentă, dar se pare că toate sunt acum conectate în mondo-reţea. Se transmite în direct decernarea oscarului pe această lună. Ieri s-a dezbătut problema legalizării relaţiilor triunghiulare. A apărut disputa cuplajelor el-el-ea şi ea-ea-el versus el-el-el şi respectiv ea-ea-ea. Da, ştiu, sunt probleme importante. Dar eu prefer să mă las cuprins de mângâierea vântului şi şoapta frunzelor, de mirosul pământului reavăn de după ploaie şi fascinaţia gâzelor ieşite la soare. Câtă delicateţe în sistemica lor, câtă creativitate. Operaţionalitate şi eficienţă dusă la extrem. Risipă de geniu.

Text: George Mahalu,
Foto: Alexandra Ceornei

Comentarii