Frumuseţea imprevizibilă a planului de tip C


“La fiecare cotitură din viaţa ta devine tot mai dificil să-ţi schimbi direcţia.”
Casă, copil, copac, credit. Cam acestea sunt C-urile sociale care se impun când te apropii de 30. Jumătatea unei medii de 60 înainte de un C înspăimântător: cancer sau înainte de imprevizibilul infarct.
Pagina aceasta nu se vrea tristă, ci surprinde forţa miraculoasă a unei schimbări. Şi a unui alt C despre care vorbim prea puţin: Curajul uman. De a înfrunta existenţa, suferinţa şi singurătatea. Creând reguli clişeice, subterfugii. Şi trăind furtunosul plan C.
Am suferit crunt când planul profesional A nu s-a împlinit. Sau când el a plecat înainte ca planul B să fie desăvârşit. În urma acestora a curs înţelepciune, o viaţă a fost salvată (la propriu) şi cel puţin vreo zece lecţii de comportament adecvat au fost învăţate.
Pe de o parte, la 28, încă ascultând Damien Rice şi dând examene cu nestare, sunt la fel. În continuare cea mai bună prietenă şi confidenta prezenţelor masculine, nepractică şi neîndemânatică, uşor alintată. Îmbătrânesc inutil. Sau poate pentru a demonstra că anumite lucruri rămân identice. Oamenii cu idiosincraziile lor.
Pe de altă parte, trăiesc miracolul planului de tip C. Ies dintr-o cochilie, dintr-o carcasă, dintr-o stare de anchilozare, dintre-o corporaţie. Pun sub semnul întrebării noţiuni precum succes professional, reuşită în viaţă, posibilitatea veritabilă a femeilor de a urca o ierarhie profesională dură şi plină de valenţe şi variabile.
Mă descopăr cu uimire şi, pe alocuri, cu teamă. Căci e prima oară când pot accepta cu inima deschisă că “viaţa care se vieţuieşte” nu are nimic de-a face cu proiectele fanteziste de liceu, cu tabelele Excel de mai târziu, cu precizia matematică a ceea ce toţi ceilalţi cred despre tine şi parcursul tău, cu planurile tale de fetiţă entuziastă care credea în dragoste până la capătul lumii şi carieră liniară care va atinge punctul culminant fără ocolişuri.
Într-o seară genială (cum numai nopţile de vară pot fi) amestec stări difuze şi uşor confuze, diluez pragmatism cu speranţă, gândesc inginerii financiare, încropesc planuri pentru orele libere care vor veni, mixez lipsuri cu o serie de calităţi care se vor aşeza ca un şirag de perle pe existenţa-mi, regret iubirile pierdute înainte de a începe şi bătăliile la care am renunţat, mă entuziasmez adolescentin pentru a reveni întru simţiri rationale.
În paharul Berzelius al Timpului toate acestea formează un cocktail grozav. Care se asortează perfect cu planul C şi cu această Clipă. Singurul C de care putem fi, până la urmă, siguri.

Text: Sânziana Bârsanu
Foto: Alexandra Ceornei

Comentarii