Nori

Nori. Ăsta e primul cuvânt care îmi vine acum în minte. Nori. Mulţi nori. Parcă şi fereastra tremură în aşteptarea bucăţilor de nor. Le şi simte…moi, catifelate precum degetele unui bărbat pe pielea femeii pe care o iubeşte. Da, pentru că doar un bărbat îndrăgostit îşi poate scoate sufletul prin piele lăsându-l la îndemâna intemperiilor. Precum norul meu care mângâie sticla nu pentru că îşi vede imaginea în ea ci pentru că este acolo aşteptându-l. Nu seamănă şi aici norul meu cu un bărbat îndrăgostit? Doar când iubeşte un bărbat reuşeşte să facă dragoste cu o femeie fără să ceară nimic în schimb… doar atunci se oferă. Altfel? Îşi caută oglindirea în ochii ei, confirmarea că el este El, că aprecierea de pe buzele ei va rămâne un apogeu al trăirii pentru nefericită.
Dar un bărbat ştie să iubească şi o face frumos şi intens. Curat? Nu ştiu. Aici intervine o luptă pentru supremaţie între hormoni şi sentimente. Dar cine sunt eu să vorbesc despre bărbaţi? O femeie numai. O femeie ai cărei hormoni declanşează stări conflictuale, nervozitate, niciodată înţelese de bărbaţi. Noi, femeile, de ce am înţelege că bărbatul simte nevoia să însămânţeze terenurile din apropiere? Nu sunt tot hormoni?
Şi până la urmă ce contează cel mai mult şi mai mult? Că femeia şi bărbatul reuşesc să supravieţuiască împreună şi, culmea, o fac iubindu-se.
O zi cum vă vrea sufletul să aveţi!

Text: Cristina Hermina Melinte
Foto: Alexandra Ceornei

Comentarii