ce zi de potop

perdelele încep să putrezească sub greutatea

saturniană a stropilor

din sertare morţii mei încă mai râcâie

eu îi aud și în somn le număr

suspinele șoaptele clipirile ochilor sticloși

le spun nu plângeţi ca după-amiaza de afară

într-o zi gramofonul va cânta din nou

pianina veche va răsuna în holuri

fără ca degetele să atingă clapele

frigul mă învăluie ca o crustă groasă

deseori

îmi ţine de cald ca puloverul tatălui plecat

departe

în sertare crește iarbă

pisica se caţără și o rupe morţii mormăie

îmbufnaţi

zâttt de aici

lasă Șuhi că-i scot eu în ploaie

să le spăl pământul amar

ei s-ar agăţa cu unghiile lungi de sârmele

cu rufe dantelate

vântul bate prin ele ca prin mine șuieră ca

un cor de bocitoare

la înmormântarea unui sicriu gol

în zile ca aceasta zbor prinsă de cârlige

printre ele

ca o rochie subţire de vară

în frig stele mărunte albe plutesc

astăzi soarele nu a vrut să răsară

umbre de nori mi-au pictat fantome pe

coloană

o după-amiază cu múm și fum dulceag

valsează pe parchetul scârţâind

a nelocuit de ani întregi

fluturii primiţi cadou în plicuri

libelulele adormite în cutii de chibrituri

mici colecţii morbide

de ceva timp vreau să-mi colecţionez toate

stările

împunse cu ace închizându-le într-un

insectar de cristal

camera se animă ploaia rupe copaci cerul

lovește cu bice

somnul cu bricheta lui mică

îmi aprinde seara ca un soare