Nu știu de ce frunzele
îmi ghicesc rostul privirii
la prima adiere de vânt.
Nu cred în întâmplarea
de a simți puterea zâmbetului
trecând de limitele tăcerii.
Nu îndrăznesc să răspund
la invitația lunii
de a-i urma îmbrățișările
Nu pot să văd
dincolo de neliniștea iubiri
decât o prăpastie…
…între mine și dorința de absolut.
Ioan Caulea
Comentarii