Nu știu de ce frunzele

îmi ghicesc rostul privirii

la prima adiere de vânt.

Nu cred în întâmplarea

de a simți puterea zâmbetului

trecând de limitele tăcerii.

Nu îndrăznesc să răspund

la invitația lunii

de a-i urma îmbrățișările

Nu pot să văd

dincolo de neliniștea iubiri

decât o prăpastie…

…între mine și dorința de absolut.

 

Ioan Caulea