Pe cer
trupul moale al unui singur nor
pe urmă o dâră însângerată de lumină
şi zorii unei zile obişnuite
dar e atâta cruzime
e o mireasmă subţire şi oarbă
ca o linie melodică tot mai abruptă
dar dacă ar fi să vorbim despre toate
lucrurile utile despre golul deplin care
ne închide într-un cerc despre ploaia măruntă
a unor vorbe dinadins
când oscilaţia pendulului îţi adânceşte privirea
într-o rutină pur şi simplu
de la halucinantul dans al focului şi până la
apele alunecoase ale sângelui
iată cum trec anotimpurile
propoziţiile dense şi inegale
Versuri: Alexandru Ovidiu Vintilă
Foto: Răzvan Teodor Popescu