Pe cer
trupul moale al unui singur nor
pe urmă o dâră însângerată de lumină

şi zorii unei zile obişnuite

dar e atâta cruzime
e o mireasmă subţire şi oarbă

ca o linie melodică tot mai abruptă

dar dacă ar fi să vorbim despre toate
lucrurile utile despre golul deplin care
ne închide într-un cerc despre ploaia măruntă
a unor vorbe dinadins

când oscilaţia pendulului îţi adânceşte privirea
într-o rutină pur şi simplu

de la halucinantul dans al focului şi până la
apele alunecoase ale sângelui

iată cum trec anotimpurile
propoziţiile dense şi inegale

Versuri: Alexandru Ovidiu Vintilă
Foto: Răzvan Teodor Popescu